A fost odată ca niciodată, o fetiță cu visuri MARI și multe. Dumpi Boutique este cel care a devenit realitate!
Îmbrăcatul păpușilor cu hainuțe noi, făcute de mine, era activitatea preferată a copilăriei. Chiar dacă mașina de cusut lipsea, iubeam cusutul de mână, dar și brodatul, astfel că mereu inventam pentru ele ” mini-colecții”.
Pasiunea mea a renăscut după ce am devenit mamă și mi-am dorit să port haine asortate cu baiețelul meu. Am început să caut materiale frumoase, m-am reapucat de croit și uite așa, de la hăinuțele doar pentru noi, am început să lucrez și pentru VOI!
Aleg cu grijă și multă atenție materialele, ca și cum ar fi pentru noi doi. Bumbacul, vâscoza, fibrele naturale sunt preferatele mele și le vei regăsi în magazin.
Toate hăinuțele sunt făcute la comandă, pe măsurile voastre, pentru a vi se potrivi perfect!
Vin încărcate cu energie bună, gânduri frumoase și multe zâmbete!
Îți multumesc că ai ajuns în micul meu univers plin de culoare și că alegi să faci parte din povestea mea!
Cu drag,
Mihaela